Redăm în continuare un fragment din bogatul interviu citat mai sus, interviu în care dinamicul ierarh vorbeşte despre pastoraţia tinerilor, rugăciune, cunoaşterea de sine, mucenicie, vizita papei în România, politica Vaticanului, globalizare ş.a.
„Reporter: În România se vorbeşte despre o vizită a actualului Papă de la Roma. Se spune că va fi ceva foarte important şi folositor. Cum credeţi că trebuie să se împotrivească poporul evlavios din România; îndeosebi arhiereii, preoţii şi monahii, dar şi simpli credincioşi?
ÎPS Serafim: Preafericitul Patriarh al României, kir Daniel este un ierarh moderat, trezvitor şi erudit al Bisericii noastre, faţă de care nutresc personal sentimente de adâncă dragoste şi preţuire, chiar dacă nu-l cunosc personal, dar am citit multe texte ale sale, pentru că are şi o profundă pregătire teologică. Şi Preasfântă Biserică Română soră este o Biserică Luptătoare, a luptelor duhovniceşti. A trecut prin mari lupte duhovniceşti. A dat mulţi sfinţi Bisericii noastre, a oferit sfintei noastre credinţe ortodoxe personalităţi realmente de o mare autoritate teologică; precum fericitul întru adormire părinte Dumitru Stăniloae, ale cărui texte constituie diacronic repere ale teologiei ortodoxe.
Comunitatea romano-catolică nu este Biserică. Este o lume foarte numeroasă, cca. 1,5 miliarde pe Pământ, care însă se află în afara Bisericii. Nu constituie Biserică, ci constituie o erezie. Acest lucru nu-l spun eu smeritul, o spun Părinţii Bisericii noastre, o spune Sfântul Sinod Ecumenic al VIII-lea, care s-a întrunit în Constantinopol, pe vremea Sfântului Fotie, în anul 880 d.Hr., în prezenţa papei Romei de atunci, Ioan al VIII-lea – a papei ortodox al Romei. O zic martirii noştri, o spune Tradiţia Bisericii noastre. Prin urmare, în acest caz, e valabil cuvântul Sfântului Evanghelist Ioan – alături de cel al Sfântului Apostol Pavel: „De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te!” – şi iarăşi „Să nu-i ziceţi: Bun venit!”. Prin urmare, primirea întâistătătorului sau primatului ereziei romano-catolice, a papei de la Roma, fost ortodox, dar acum a episcopului căzut de la Roma, constituie – cred – o alegere greşită, deoarece – aşa cum vă daţi seama, i se oferă posibilitatea să vină într-o ţară ortodoxă şi să fie primit ca lider al unei aşa-zise „biserici”, care însă este eretică, iar lucrul acesta nu ajută. Nu-l ajută pe acest om şi pe toţi câţi aparţin aceste erezii să reuşească să se întoarcă întru Una, Sfântă, Neprihănită, Neînnoită şi Nedespărţită Biserică a lui Hristos.
Prin urmare, consider că prezenţa acestui om în România, nu va oferi nimic, aşa cum nu a oferit nici în ţara noastră, în Grecia – unde a venit predecesorul său, pe care recent – după cum aţi aflat – l-a aşezat în rândul fericiţilor şi cuvioşilor, cu toate că în chip metodic, vreme de decenii, a muşamalizat – din nefericire – sute de mii de crime de homosexualitate, pe care le-au săvârşit clericii romano-catolici în toată lumea şi vă amintiţi recent de hotărârea întregului Parlament Irlandez şi a Guvernului Irlandez, a cărui hotărâre a fost o adevărată înjosire, o palmă dată romano-catolicismului pentru crima muşamalizării aceastor acţiuni tragice şi nesăbuite împotriva nevinovăţiei copiilor; [romano-catolicism] în care oamenii au încredere, o palmă dată acestei sinagogi eretice, numită romano-catolică. Aşadar, nici vorbă de vreun ajutor pe care să-l ofere omul acesta, după cum n-a oferit nici în Cipru, unde a mers recent şi unde nefericitul guvern cipriot aştepta un cuvânt referitor la crima ocupării Ciprului de către o ţară străină – adică de Turcia. Niciun cuvânt de solidaritate nu a articulat, ci doar diplomatic a încercat să împace lucrurile, recomandând răbdare – cui? – celor care de decenii trăiesc crima împărţirii ţării lor. Şi mă refer la fraţii noştri ciprioţi. Aşadar, nici vorbă să ofere ceva în România, dimpotrivă, va întări criminala uniaţie, care, după câte cunosc, există în această ţară. Va întări propaganda eretică a romano-catolicismului în dauna Bisericii celei Una, Sfântă, Ortodoxă, Universală.
Iubite frate, papismul este erezie. Şi, de vreme ce este erezie şi amputare din Trupul Bisericii, nu se cuvine să avem cu această erezie vreo împărtăşire, vreo comuniune, nici pe motiv de – chipurile – relaţii de respect reciproc, maniere delicate, nici pe motiv de – chipurile – apropiere sau abordare teologică. Se dovedeşte şi din aşa-zisul Dialog Teologic în desfăşurare împreună cu ei, că toate acestea nu au nicio substanţă, nici un miez, că sunt un teatru absurd şi ilogic, pentru că aceşti oameni, din nefericire, rămân nepocăiţi. Până în momentul în care se vor pocăi şi se vor întoarce în Biserică, legăturile cu ei trebuie să fie strict formale, foarte formale şi nu legături esenţiale, pentru că astfel trădăm Neprihănita noastră Credinţă Ortodoxă şi-L întristăm pe veşnicul nostru Dumnezeu. Şi, fireşte, pe Sfinţii noştri Mucenici, care prin foc şi sânge şi fier şi apă ne-au predat nefalsificat Adevărul Neprihănitei noastre Credinţe.
Desigur, dumneavoastră, în Biserica soră a României, aveţi mulţi martiri şi mulţi sfinţi, care au mărturisit tocmai din acest motiv. Şi noi avem aici; şi mă refer la Sfinţii Mucenici din Sfântul Munte, ucişi de către latino-cugetători, ale căror moaşte izvorăsc bunămireasmă şi sunt ca o depoziţie şi o mărturie a celor pe care cu smerenie vi le-am spus. Nu uitaţi, în sfârşit, că papismul şi romano-catolicismul sunt încă în stare de nepocăinţă, pentru că recent au sanctificat un groaznic şi abominabil criminal din cel de-al II-lea Război Mondial, care a fost liderul spiritual al fasciştilor ustaşi, care sub Ante Pavelić, în timpul ocupaţiei germane a Iugoslaviei, a masacrat opt sute de mii (800 000) de ortodocşi, fraţi ai noştri sârbi, pe care prin foc şi sabie i-au trimis în Împărăţia cerurilor. I-au ars de vii, le-au scos ochii, i-au decapitat, i-au spânzurat. Vorbim despre crime tragice şi înfricoşătoare, care s-au făcut în numele papei de la Roma. Aşadar, pe acest om ticălos, pe criminalul abominabil – care a fost condamnat pentru crime împotriva umanităţii – romano-catolicismul l-a sanctificat. Şi mă refer la cardinalul de Zagreb – Aloijio Stepinatz.
Vedem, aşadar, că sunt nepocăiţi şi că, din nefericire, persistă în aceleaşi comportamente ce inspiră teroare, denaturând mesajul Evangheliei şi adevărul credinţei…”
Ελληνικά
English
German
French
Login