Mitropolitul Serafim de Pireu - ,,Drept învăţând cuvântul adevărului" (vol. II)

ÎN LOC DE PROLOG :

Protoprezbiterul Theodoros Zisis,

profesor al Facultăţii de Teologie, Universitatea „Aristotel" – Tesalonic

O MARE VOCE A ORTODOXIEI:

MITROPOLITUL SERAFIM DE PIREU

Vreme de multe decenii panerezia ecumenismului pustieşte credinţa şi trăirea ortodoxă. Dintre păstori – păzitorii turmei, care ar fi trebuit să privegheze şi să izgonească lupii ereziilor papismului şi protestantismului, mulţi tac şi se ascund, fie de frică şi laşitate, fie pentru a nu cădea în dizgraţia celor tari, deşi unii cei din urmă au aderat la erezii şi ca nişte lupi îmbrăcaţi în oi îi devorează duhovniceşte pe păstoriţii lor. Păzirea credinţei şi-a asumat-o un număr mare de preoţi şi monahi, dar chiar şi păstoriţii înşişi, cu o îndrăzneală admirabilă. Nu este însă prima dată în istoria Bisericii, când turma se vădeşte a fi mai înţeleaptă [mai cuminte, mai prudentă] decât păstorii, fiind păstorită în mod nevăzut de Arhipăstorul Hristos, Care de altfel i-a aşezat pe păstori, nu pentru a devora, ci pentru a ocroti turma, nu pentru a uzurpa harul preoţesc spre beneficiul lor individual, ci pentru a-şi jertfi chiar şi viaţa lor, aşa cum a făcut El, pentru mântuirea oilor. Păstorul cel bun nu fuge, când vede lupul venind, şi cu atât mai mult nu trece de partea lupilor, ci „sufletul său şi-l pune pentru oi" [Ioan 10, 11].

Modelul sacrificial al Marelui Păstor Hristos a fost urmat de Sfinţii Apostoli şi de Sfinţii Părinţi, care s-au jertfit şi au fost martirizaţi fie luptându-se împotriva ereziilor vremii lor, fie împotriva denaturărilor şi falsificărilor din interior ale moralei evanghelice ascetice, asemenea prea marelui Sfânt Părinte şi Dascăl Ioan Gură de Aur, de la a cărui adormire martirică şi eroică pe drumul exilului, anul acesta prăznuim 1600 de ani (407-2007).

Tradiţia aceasta de sfinţi episcopi, luptători şi apărători ai credinţei nu a încetat niciodată, în decursul celor două milenii ale Bisericii, pentru a se arăta în mod vădit că există fără întrerupere succesiunea apostolică, nu doar în tronuri şi administraţie [comandă], ci îndeosebi în credinţă şi trăire, aşa cum cântăm în troparul Sfinţilor Sfinţiţilor Mucenici: „Şi părtaş obiceiurilor şi următor [succesor] scaunelor [tronurilor] Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţă răbdând până la sânge, Sfinte Sfinţite Mucenice...".

După tăcerea firească – tăcere datorată bătrâneţii – a fostului Mitropolit de Florina, Augustin Kandiotis, un chip apostolic şi patristic al vremurilor noastre, ne miram toţi de absenţa aproape completă a episcopilor curajoşi şi luptători. Nu există niciun Kandiotis, nu se va auzi în cele din urmă niciun glas viteaz, puternic şi până la cer strigător al Ortodoxiei, ca să le sperie pe broaştele ce orăcăie în apele stătute şi patogene ale ereziei ecumenismului? Au existat desigur unele voci de episcopi, foarte puţini, care întăreau şi nutreau nădejdea că vor deveni mai dinamice, încât să fie auzite bine şi de către lupi, ca să fugă, şi de către oi, ca să prindă curaj. Rugăciunile cele mai intime şi din adâncul inimii ale miilor de credincioşi pentru schimbarea climatului de tăcere şi frică în care „pe toate le-a umbrit ameninţarea şi le-a zdrobit sclavia", au fost auzite de către Dumnezeu. În impasuri El oferă ieşire, oricât de imposibilă s-ar părea din punct de vedere omenesc schimbarea lucrurilor: „Arcurile celor puternici au slăbit şi cei neputincioşi s-au încins cu putere" [II Regi 2, 4]. Slăbit-au cei puternici şi fu pregătită de Dumnezeu să se audă marea voce a drept-slăvitorului episcop şi – peste toate – tânăr ca vârstă. Mitropolitul de Pireu, Înaltpreasfinţitul kyr Serafim, ne-a surprins şi ne-a umplut de bucurie pe toţi prin câte a scris şi a declarat luptătorului tot atât de ferm pentru Ortodoxie, părintelui arhimandrit Marcu Manolis, Duhovnicul şi Stareţul „Uniunii Ortodoxe Panelene", care are şi răspunderea şi supravegherea duhovnicească a săptămânalului „Orthodoxos Typos" [numărul 1696, 6 iulie 2007]. Iar cele pe care le scrie şi le declară sunt Credinţa, vocea, învăţătura Sfinţilor Părinţi, conştiinţa-de-sine a Bisericii.Acceptă şi proclamă că „pâlnia sincretistă a panereziei ecumenismului, aşa cum este exprimată astăzi atât în Consiliul Mondial al aşa-numitelor Biserici, cât şi în diferitele foruri internaţionale, falsifică şi desfiinţează Revelaţia creştină şi secularizează mesajul mântuirii, transformându-l într-un moralism lipsit de viaţă, de har şi de putere dumnezeiască. În final, acest efort este încă o încercare disperată a fiarei din adânc de a anihila mesajul stavro-anastasim de viaţă [mesajul vieţii prin Cruce şi Înviere – n.tr.]al Bisericii Apostolice Universale". Aşadar, ecumenismul este o panerezie sincretistă, bisericile Consiliului Mondial se numesc biserici, fără să fie, iar tot acest efort ecumenist provine de la diavol. Cu adevărat, împotrivirea sa la lucrurile întunericului este serafimică, îngerească.

Apostolice şi patristice, pline de putere şi adevărate sunt şi cele pe care le zice episcopul ortodox cel cu voce atât de puternică şi despre erezia papismului. Scrie că despărţindu-se [tăindu-se] de Biserică, s-a lipsit de harul dumnezeiesc, de aceea a şi căzut în nenumărate erezii şi în falsificarea şi desfigurarea creştinismului, cu urmarea de a deveni pricina şi temelia ateismului în Europa. Mitropolitul preîntâmpină proclamaţia papei din iulie despre faptul că „biserica" papală este singura biserică autentică şi proclamă că lucrul acesta este valabil doar pentru Biserica Ortodoxă şi pentru prima dată în ultimii ani, din gura unui episcop ortodox, se propune retragerea noastră fin cadrul dialogurilor teologice, pe care le-a instituit pan-erezia Ecumenismului. Scrie: „Smerit cuget că maica noastră – Sfânta Biserică Ortodoxă, ca unica şi adevărata continuatoare istorică a Bisericii Nedespărţite, e datoare să proclame urbi et orbi adevărul şi certitudinea conştiinţei Ei de sine, prin teze şi texte bine documentate. În continuare, să se retragă din aşa-numitele dialoguri, care, din nefericire, oferă alibi liderilor şi celor ţinuţi de către aceştia în erezie, care trăiesc în pământul şi în umbra morţii, pentru a-i chema prin cuvinte, fapte şi vieţuire evanghelică – ca pe unii care se află în afara credinţei mântuitoare – să revină la adevărul primit de la Apostoli, adevăr obştesc vreme de o mie de ani, iar ei să descopere surmontarea morţii prin Înviere şi mântuirea, pe care o emană întreaga noastră Sfântă Tradiţie ca pe o bună-mireasmă nepreţuită".

O declaraţie salvatoare şi o soluţie salvatoare, pe care, dacă şi-ar însuşi-o şi ar materializa-o Ierarhia Bisericii Eladei [Sinodul Mare –n.tr.], va vindeca rana vechi-calendarismului [stilismului], îi va linişti pe cei ce se neliniştesc asupra itinerariului corăbiei Bisericii şi a cugetării ortodoxe a episcopilor şi îi va problematiza în chip mântuitor pe eterodocşi.

Apreciem că a fost atât de puternică această voce şi atât de multe pierderile pe care le-ar încasa papismul în urma propusei schimbării de direcţie a Bisericii Eladei în ceea ce priveşte Ecumenismul, încât papa s-a grăbit să proclame imediat că papismul este singura biserică autentică şi că bisericile ortodoxe au anumite elemente de eclezialitate, însă prezintă lipsuri, sunt defectuoase, deficitare, deoarece nu recunosc primatul papei şi, prin urmare, nu oferă mântuire. Ecoul şi importanţa tezelor Mitropolitului de Pireu se văd şi din faptul că au fost deranjaţi şi catolicii din Elada, care prin episcopul „catolic" de Syros, d-l Francisc Papamanolis, s-au grăbit prin scrisoarea celui din urmă către Mitropolitul de Pireu să-şi exprime regretul şi să dezaprobe cele scrise de el. Este foarte interesantă această scrisoare, deoarece descoperă mentalitatea catolică papală şi nepocăinţa ereticilor. Însă mult mai interesant este răspunsul Mitropolitului de Pireu către „episcopul" catolic, în care cu îndrăzneală apostolică şi patristică numeşte papismul doar „comunitate religioasă", care nu are nicio legătură cu Biserica lui Hristos, din cauza multelor erezii şi rătăciri, la nivel personal, şi cu iubire frăţească îi semnalează episcopului „catolic"că nu este episcop al bisericii, ci doar „un răspunzător spiritual pentru credincioşii din comunitatea dumneavoastră, [credincioşi] care se află în schismă şi erezie", şi în cele din urmă, după ce desfiinţează cu mult succes toate obiecţiile acestuia, îl sfătuieşte să se întoarcă în Biserica Universală Ortodoxă. « Îmi închei cuvântul, rugându-vă să vă lepădaţi de kakodoxia latinească [erezia romano-catolică – n.tr.] şi să vă întoarceţi la Biserica cea Universală (adică Sobornicească, a-toată-lumea) şi Nedespărţită a primilor 1000 de ani, a cărei Credinţă, Teologie, Nevoinţă, Duhovnicie, Ocârmuire, Adevăr şi Predanie – toate neinovate – sunt extinse în veci de continuatoarea sa istorică – Biserica Ortodoxă Universală. Înlăturaţi de pe ochii dumneavoastră negura celor 1000 de ani de trăire kakodoxă, şi uniţi-vă cu Biserica Ortodoxă, cea Una, Sfântă, Apostolească, Nedespărţită şi Universală, pe Care „porţile iadului nu o vor birui", ca să reveniţi la Unul şi Singurul Trup al lui Hristos şi să aflaţi, astfel, milă şi har».

S-a auzit în ultimile decenii o voce de episcop mai autentică, mai patristică, mai îndrăzneaţă şi mai vitează? Ne gândeam în ultima vreme mulţi clerici şi monahi să-i punem printr-un text pe episcopi în faţa responsabilităţilor lor şi să hotărască sinodal dacă papismul este biserică sau erezie, dacă Ecumenismul de asemenea este justificat eclesiologic şi să-i rugăm să retragă Biserica Eladei din Consiliul Mondial al aşa-ziselor, chipurile, „Biserici". Textul l-a redactat deja Mitropolitul de Pireu; îl semnăm cu mână veselă mii de clerici, monahi şi laici, credem că printre ei şi mulţi episcopi. Vom aştepta şi o ratificare sinodală a tezelor de netăgăduit şi cu adevărat Ortodoxe pe care le exprimă. Într-un fel sau altul, „ne bucurăm şi ne veselim", deoarece răsare biruinţa Ortodoxiei împotriva panereziei Ecumenismului, deoarece avem episcopi ortodocşi, nu suntem fără episcopi, aşa cum ne acuză ecumeniştii; ei sunt fără episcopi, deoarece nu au episcopi adevăraţi, ortodocşi. Îi mulţumim şi Îi suntem recunoscători Dumnezeului Celui în Treime pentru arătarea unor noi mărturisitori ai credinţei şi repetăm cererea Dumnezeieştii Liturghii: „Întâi pomeneşte, Doamne, pe episcopul Serafim de Pireu, pe care-l dăruieşte Sfintelor Tale Biserici în pace, întreg, în cinste, sănătos, îndelungat în zile şi drept învăţând cuvântul adevărului Tău". [Cele trei texte amintite vor fi publicate în numărul următor din „Θεοδρομία"]